Vad o Romanie…

Din anul 1989 si pana in prezent Romania a trecut prin mai multe etape, perioade de schimbare, modernizare, transformare dpdv social, politic, economic, cultural, religios, administrativ, insa dupa aceste etape si perioade prin care a trecut ca tara cat si cetatenii care locuiesc aici in Romania au ramas cateva sechele care se pot vedea si resimtii de catre fiecare cetatean, locuitor in aceasta tara numita Romania.

Daca am realiza o radiografie, un portret, o pictura, o fresca, am putea remarca si citii cele mai reale, sincere simtaminte care sunt traite si insusite de catre fiecare dintre noi – noi cetatenii care aici ne-am nascut, am crescut, ne-am dezvoltat dpdv social, educational, profesional, insa vedem si plangem in interiorul nostru dorindu-ne sa avem oportunitatea macar pentru 12 sau 24 ore sa schimbam acel ceva, acea stare, acel lucru, care stim ca ne doare cel mai tare, sa putem striga, sa putem spune ca noi cei de aici din aceasta tara frumoasa, unica, binecuvantata de catre D-zeu. prin natura, resursele, istoria si luptatorii care s-au jertfit pentru ea – Romania, merita ceva mai bun si mai bine pentru noi cei din prezent, pentru bunicii, parintii, copii si nepotii care ne preiau locul pe acest pamant Romanesc numit Romania.

In fiecare secunda, ora, zi vad o Romanie – neimplinita, neintregita, neloiala, nesigura, necredincioasa, neputincioasa, nefericita, nestatornica, nechibzuita, divizata, care se zbate cu ultimele puteri, suflare de viata sa se poata mentine in viata cu tot ceea ce mai are, cu tot ceea ce a mai ramas autentic Romanesc, traditional, moral, crestinesc, educativ, stramosesc, pentru ca noi cei de aici sa asiguram continuitatea si transmiterea acestor valori si principii fundamentale tarii noastre Romanesti viitoarelor generatii.

In incheierea acestui articol atasez doua poezii scrise de catre maestrii romani – Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor.

Marea umilinţă 

            Corneliu Vadim Tudor

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi

Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara

Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi

Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem

Nişte nemernici iar ne-au stins lumina

Pe cine să înjur sau să blestem

Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mîine, s-or opri

Pe urmă vom bea apă ruginie

Trăim calvarul ăsta zi de zi

Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund

Eşti prizonierul neamurilor proaste

La Primărie? Eşti prea rupt în fund!

La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă

Nici nu exişti, tu, cetăţean de rînd

Ţesutul societăţii se destramă

Iar statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia „trai decent”

În beznă stai, te speli cu apă rece

Mai cald e-afară ca-n apartament

Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor

Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă

Regret profund că sînt doar scriitor

Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd

În casa scundă, a copilăriei

Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd

Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război

Rănită era ţara, şi datoare –

Acum, ea este pradă la strigoi

Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa

Pe mîna unor mercenari străini

Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa

Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?

Ajuns-am un popor de retardaţi?

Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!

Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare

Să nu mai ai nimic în ţara ta

Să vezi cum ultima redută moare

Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi

În altă lume, unde e lumină

Acolo sînteţi, toţi, surori şi fraţi

Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer

Eu văd în asta, poate, o răsplată

El v-a ferit de acest timp mizer

Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani

Nici de mîncare, sau medicamente

În timp ce politrucii talibani

Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general

Mai jos de-atîta chiar că nu se poate

Mai bine-n groapă decît la canal

Şi cred că doar războiul mondial

Ne poate vindeca de laşitate!

Somn ușor, scuze plăcute – Adrian Paunescu

,,Somn ușor, scuze plăcute,

Șanse și cauze, toate pierdute,

Ce-am câștigat cu sânge și fală,

Azi, pierdem cedând cu cerneală.

Noapte bună, țară frumoasă,

Până vom pierde și casă, și masă,

Culcați-vă toți în ură și bârfe,

Modele ne-alegem tâlhari și târfe.

Hai să dormim până poimâine,

În vis vom avea autostrăzi și pâine,

Lideri cinstiți, croiți către bine,

Care cu omul și țara vor ține.

Nani-nani, hai la culcare,

În vis vor renaște Ștefan cel Mare,

Mihai Viteazul, Țepeș și Cuza,

Să ne asculte pretextul și scuza

C-am devenit, perseverent,

Slugi ignorate, remorci second-hand,

Dăm la străini producția certă,

Creier și aur, păduri la ofertă.

Capul plecat singur se taie,

Că Miorița nu-i despre o oaie,

Ci despre invidii și apatie,

Prostie, trădare de Românie.

Doar amânări și delăsare,

Plătim impostorii cu lozul cel mare,

Apoi, umili, le cerem iertare

Și le cedăm și munte și mare.

Sat fără câini, pe tron stau hoții,

Oamenii simpli la circ sunt cu toții,

Miștouri, palavre, cu noi ce-o să fie,

Când ne luăm singuri în bășcălie?

Nemții și rușii, americanii

Țintesc locu-ntâi, puterea și banii,

Noi vrem papagali, nu vulturi și ulii,

Sport național: furatul căciulii.

Popor adormit, în vorbe ți-e fapta,

Mergi către stânga trăgând pe dreapta,

Neamul se scoală doar să-i aleagă

Pe cei ce-l înșală, îl neagă și-l bagă

În comă profundă, în boală lungă,

Veșnic în vârf să nu ajungă,

Sisiful valah e-un Meșter Manole

Ce merge în gol cu telegondole.

Amorțiți în vrajbă, în vin și venin,

La televizoare s-avem somnul lin,

Să plângem tardiv în spirit de turmă

Că n-am avut mintea cea de pe urmă.

Somn ușor, relaxare plăcută,

Să numărăm pân-la un miliard și-o sută

Apoi, să ne-ntoarcem pe partea cealaltă,

Când o s-ajungem în ultima haltă.

Somn ușor, apatie ușoară,

Ne vom trezi și fără țară,

Când oaspeții noștri or să ne spună:

Marș afară și noapte bună!

Marș afară și moarte bună!

Multumiri speciale – David Dumitrescu pentru poezia recitata, strigand cu putere si transmitandu-ne durerea pe care o simtim fiecare dintre noi in fiecare zi traita in acesta tara numita Romania – tara numita si Gradina Maicii Domnului – Gradina Eden.

Pentru cei care conduc tara , un mesaj din partea poporului!

https://www.facebook.com/100000565550672/posts/6122174507811340/?sfnsn=mo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.